6 octombrie 2009

how Avangard3

Vineri, 19 decembrie 2008 începând cu ora 20:00, a avut loc spectacolul how Avangard3 în regia baritonului Andras Chiriliuc, pus în scenă de Suceava Theatre Company la Club 60 Suceava.

8 tipologii diferite, destine cu care ne întâlnim în orice moment în existenţa noastră, de prea multe ori fără ca măcar să ne dăm seama. Lucrarea a fost scrisă de baritonul Andras Chiriliuc în 2006, premiera având loc în Art Club Timişoara în prezenţa regizorului Dumitru Gheorghiu şi a actorului Vladimir Jurăscu.

Suceava Theatre Company este un proiect al Asociaţiei Joseph Schmidt. Suceava Theatre Company asigură un mediu intim favorabil reprezentaţiilor teatrale, studiului şi valorificării teatrului clasic şi contemporan, cu angajamentul îmbogăţirii culturale şi al asigurării bunei dispoziţii pentru toată lumea.

Suceava Theatre Company provoacă, produce şi cultivă munca artiştilor a căror viziune ne pune la încercare pe fiecare dintre noi. Suceava Theatre Company a fost fondată în octombrie 2008 de directorul său artistic, baritonul Andras Chiriliuc. Este o companie teatrală mare, lucrând în restaurarea şi renaşterea micilor şi marilor capodopere ale marilor scriitori dar şi inovând teatrul bazat pe literatura pentru copii. Rădăcinile estetice se află in tradiţia Teatrului Rus al lui Stanislavsky.

Suceava Theatre Company îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Al României.